Proiect

Grădinița Cristian

jud. Sibiu

Grădinița din Cristian este o construcție edificată în secolul al XVII-lea și a avut, în consecință, nevoie de implementarea unor lucrări de racordare la contemporaneintate, precum și de punere în lumină a valorii arhitectural-ambientale. Echipa noastră extinsă pluridisciplinară a avut în vedere consolidările structurale ale porțiunilor care au cedat, eficientizarea din punct de vedere energetic (în sistem pasiv și activ), conformarea la standardele actuale de siguranță în exploatare și reconfigurarea aparatului de intrare în clădire, plus lucrări de reparații și reabilitări subîntinse de dialogul cu vârsta venerabilă a edificiului.

Reconfigurarea accesului a fost o cerință pentru eficientizarea fluxurilor de circulație, în timp ce dotarea cu windfang a implementat o tranziție confortabilă și dezirabilă exterior-interior, plăcută vizual prin restructurarea compozițională a axului central.

Acoperișul a fost intergral refăcut, conform volumetriei inițiale și cu respectarea materialelor locale.

Elementele decorative ale fațadei au fost restaurate, clădirea păstrându-și aspectul exterior original și valoarea sentimental-emblematică pentru multele generații de copii și părinți care i-au tercut sau îi vor trece pragul.

Din punct de vedere istoric, informații de anvergură regăsim în fragmentul din Ridicarea Iozefină ce ilustrează Scaunul Sibiului, în planşa 220, realizată cândva în intervalul 1769-1773; în planul localităţii Cristian (Groszau denumit în Ridicarea Iozefină), se observă, așadar, pe amplasamentul actual o construcţie de gabarit şi orientare similare construcţiei din prezent - o construcţie existentă pe amplasament, în afara vetrei satului, în cadrul unei parcele bine definite, aproximativ rectangulară, adiacentă drumului şi la intersecţia a trei drumuri ce intră în localitate.

Concept | Proiectare - arh. C. Myers
Modelare 3D - arh. T. Mahu
Structura de rezistență - ing. Cezar Crețu | PFA

Grădinița Cristian

jud. Sibiu

Grădinița Cristian

jud. Sibiu

Grădinița Cristian

jud. Sibiu

Grădinița Cristian

jud. Sibiu

  • 1
  • 2